Tipuri de unități de dischetă și evoluția lor

Unitatea de dischetă (floppy disk drive) este un component computerizat conceput pentru citirea și scrierea pe dischete, folosite ca suport de stocare detașabilă. Cel mai popular tip este unitatea 3 ½‑inch, care încă se găsește în uz limitat. În prezent, unitățile de dischetă au fost înlocuite de CD‑drive, DVD‑drive și stickuri USB, însă pe parcursul anilor au existat multe variante diferite.

Unitate 5 ¼‑inch

Unitățile de 5 ¼‑inch erau uzuale pe calculatoarele personale din anii '80 și apăreau încă în primele anii '90. Discheta de 5 ¼‑inch putea stoca între 360 KB și 1,2 MB. Unele dischete de 5 ½‑inch puteau fi modificate pentru a scrie pe ambele fețe, ceea ce a determinat producătorii să lanseze unități cu cititor dublu.

Unitate 3 ½‑inch

Unitatea de 3 ½‑inch, cea mai cunoscută, folosește o dischetă magnetică încarcata în plastic. Capacitatea este de 730 KB pe un disc de densitate dublă și 1,44 MB pe un disc de densitate înaltă. Pe calculatoarele mai vechi, instalarea programelor (ex. Windows 3.0) necesitase mai multe discuri.

Unitate Zip

Zip drive-urile, introduse de Iomega în anii '90, puteau stoca 100, 250 sau chiar 750 MB pe un singur disc. Acestea erau adesea periferice suplimentare, având un preț ridicat, ceea ce a limitat popularitatea lor și a dus la declinul acestui suport.

Formatere

Fiecare tip de dischetă trebuia formatat pentru a putea stoca date. Formatul de bază, numit „low‑level format”, scrie sectoare de 512 bytes pe disc. Procesul este realizat de hardware-ul unității, permițând sistemului de operare să citească și să scrie pe disc.

Moștenire

Unitățile de 5 ¼‑inch și 3 ½‑inch sunt aproape obsoaste ca suport de stocare. Ele pot încălti încă la un prompt de comandă în caz de probleme de sistem și sunt uneori folosite pentru actualizări BIOS, dar acest lucru se deprecă. Producătorii nu mai includ unități de dischetă în noile calculatoare.